IBM a cumparat compania SoftLayer cu circa 2 miliarde de dolari
IBM, cel mai mare furnizor de servicii IT pe plan mondial, a cumpărat compania americană de cloud-computing SoftLayer, lucru care îi va permite companiei să concureze cu Amazon.com, conform Bloomberg. Valoarea achiziţiei se ridică la suma de 2 miliarde de dolari.
Prin această preluare, IBM vrea să îşi întărească propria divizie SmartCloud şi să profite de piaţa de servicii cloud care îşi va dubla valoarea de 105 miliarde de dolari pană în anul 2016.
SoftLayer este specializată în centre de date care administrează activităţile IT pentru companii, segment dominat de Amazon.