Primul smartphone complet transparent – De la SF la realitate
Piața smartphone-urilor se află într-o competiție atât de mare încât unele companii sunt nevoite să aducă tehnologii tot mai performante sau cât mai ieșite din comun. Una dintre aceste companii se numește Polytron Technologies care a realizat un prototip al unui smartphone complet transparent.
Așa cum se poate vedea și în imaginea de mai sus, gadget-ul este complet transparent, singurele componente vizibile fiind procesorul, chip-ul, cardul de memorie și camera. Telefonul este touchscreen, iar potrivit oficialilor companiei, va fi lansat la sfârșitul acestui an.
La baza acestui material nou stau o serie de molecule de cristale lichide care reacționează când un curent electric trece prin ele. Acesta este principiul prin care se formează secvențe speciale și lumina poate trece prin cristale, rezultând în final un material transparent. Când sarcina elecrică este îndepărtată, moleculele permit trecerea luminii.
Telefonul are optiunea de a-si schimba design-ul ecranului in functie de starea vremii.
Nu înțeleg care ar fi utilitatea unui astfel de telefon, dar apreciez lucrurile inovatoare, mai ales într-o piață care mi se pare profesională, dar destul de comună la ora actuală.